Când trăieşti evenimente dificile, ai impresia că eşti singur. Te gândeşti că doar tu ai parte de astfel de greutăţi şi că alte persoane nu ar putea să înţeleagă. Şi ajungi să te simţi izolat şi tot mai împovărat de bagajul emoţional pe care îl porţi.
Însă adversitatea este mai comună decât crezi. De la divorţul părinţilor, la neglijare, la abuz, mulţi dintre noi am avut cel puţin un astfel de eveniment în viaţa noastră. Unele sunt evenimente singulare şi au un impact profund asupra noastră, iar altele sunt evenimente repetate, stresori cronici care reduc treptat starea de bine.
Şi toţi facem faţă cât de bine putem în aceste condiţii. Iar asta înseamnă că uneori alegem soluţii care nu sunt optime. Ca să supravieţuim, renunţăm la ceva: la a avea grijă de noi, la a construi relaţii apropiate, la a ne spune punctul de vedere. Pentru că acestea erau singurele opţiuni posibile, în acea perioadă a vieţii noastre.
Poveştile despre rezilienţă nu sunt ca nişte basme în care binele învinge întotdeauna răul. Ci sunt poveşti complexe, unde binele şi răul se luptă nu doar în afara noastră, ci şi în interiorul nostru.
Despre adversitate
Meg Jay a studiat adversitatea şi a constatat că 75% dintre oameni au avut cel puţin un eveniment dificil înainte de vârsta de 20 de ani. În cazul în care te întrebi dacă faci parte din acest procent, răspunde la următoarele întrebări:
- Ai pierdut un părinte sau o rudă apropiată prin deces sau divorţ?
- Un părinte sau o rudă ţipa la tine, te umilea, te izola sau acţiona într-un mod care să te sperie?
- Ai locuit cu un părinte sau cu o rudă care abuza alcool sau droguri?
- Ai fost vreodată hărţuit de copiii de la şcoală sau din cartier?
- Ai locuit cu un părinte sau cu o rudă care avea o boală mentală?
- Un părinte sau o rudă te-a împins sau te-a lovit?
- Ai locuit într-o casă în care nu aveai haine curate sau ce să mănânci?
- Cineva din familia ta a fost încarcerat?
- Un părinte, o rudă sau o altă persoană cu cel puţin cinci ani mai în vârstă decât tine, te-a atins într-un mod sexual sau ţi-a cerut să faci ceva similar?
- Un părinte sau o rudă din casă a fost lovită sau ameninţată cu o armă?
Cum te afectează aceste evenimente? Unul dintre cele mai mari studii despre impactul evenimentelor negative din copilărie şi adolescenţă, a arătat că expunerea la una sau mai multe tipuri de adversitate creşte şansele pentru tulburări mentale, consum de substanţe şi boli fizice.
E important să ştii că adversitatea pe care ai întâlnit-o în viaţă nu este vina ta. Nu ai ales să ai acele experienţe şi nu era în puterea ta să le împiedici sau să le controlezi.
E ca şi cum altcineva ţi-a scris până acum povestea de viaţă. Tot ce poţi tu să faci este să citeşti capitolele care au fost scrise până acum. Iar pe măsură ce înţelegi ce s-a întâmplat şi alegi un alt curs al acţiunii, poţi deveni autorul propriei vieţi şi să scrii o altă poveste.
Despre rezilienţă
Rezilienţa reprezintă adaptarea în faţa adversităţii, a traumei şi a stresorilor. Presupune să demonstrezi o competenţă neaşteptată şi să atingi succesul, în ciuda provocărilor considerabile.
Rezilienţa înseamnă să faci lucrurile mai bine decât era de aşteptat. Să faci lucruri bune când ai trăit multe lucruri rele.
Uneori, rezilienţa presupune să alegi răul cel mai mic, când ai numai opţiuni nefavorabile.
Rezilienţa nu este o poveste despre persoane perfecte. Ci este despre oameni care au făcut faţă cât de bine au putut în circumstanţe dificile, care au supravieţuit şi care s-au luptat să construiască o viaţă mai bună pentru ei şi pentru cei din jur.
Rezilienţa înseamnă să te lupţi, pentru a crea circumstanţe mai bune.
Când trăieşti într-un mediu instabil şi impredictibil, înveţi implicit că nu există o legătură între acţiunile tale şi ce se întâmplă în viaţa ta. Şi ajungi să te simţi neputincios, neajutorat şi lipsit de control. Aşa că treptat, cauţi contexte care să îţi aducă puterea, controlul şi competenţa care ţi-au lipsit în trecut.
Descoperi că dacă eşti suficient de conştiincios la şcoală, primeşti note bune şi aprobarea profesorilor. Poate că e prima dată când constaţi că ceea ce faci tu contează, că există o legătură directă între acţiunile tale şi consecinţe.
Acelaşi lucru este valabil şi dacă practici un sport. Redobândeşti controlul asupra corpului tău şi înveţi să te coordonezi, astfel încât să obţii rezultate.
Cu muncă şi perseverenţă, poţi să ajungi foarte bun în domeniul de activitate pe care l-ai ales şi să ai performanţe mult mai bune decât era de aşteptat, date fiind circumstanţele în care ai crescut.
Creşterea profesională poate să însemne şi obţinerea un statut mai înalt, ceea ce aduce cu sine şi putere. Acum, ai posibilitatea de a corecta răul din lume, aşa cum ai fi avut nevoie să se întâmple în trecut pentru tine. Pentru că odată cu puterea, apare şi responsabilitatea de a influenţa în bine vieţile altor persoane.
Însă această strategie presupune şi costuri. Urmărind creşterea performanţei şi avansarea în carieră, ajungi să limitezi tot mai mult alte domenii ale vieţii – să ai grijă de tine şi de sănătatea ta, să petreci timp cu alte persoane, să ai activităţi recreative.
Rezilienţa înseamnă să te protejezi, evitând situaţii care te-ar putea răni.
Când trăieşti într-un mediu instabil şi impredictibil, înveţi că persoanele apropiate îţi pot face rău. Şi ai sentimente ambivalente – ai nevoie de aceşti oameni şi în acelaşi timp, tot ei sunt cei care te rănesc. Aşa că te găseşti în situaţia de a negocia o relaţie dificilă cu apropierea şi afecţiunea.
Soluţia firească pare să te descurci singur. Pe măsură ce creşti şi devii tot mai independent, îţi propui să eviţi situaţiile în care ai ajunge să depinzi de cineva. Aşa că păstrezi întotdeauna o distanţă în relaţii, nu îţi dai voie să te apropii prea mult.
Apoi, este posibil să ajungi la concluzia că nu te poţi dezvolta în mediul în care ai crescut, aşa că aştepţi ocazia de a te muta cât mai departe, pentru a construi o viaţă mai liniştită. Îţi doreşti să eviţi persoanele, locurile şi contextele care îţi amintesc de experienţele negative din trecut.
Acţionezi întotdeauna cu precauţie. Evaluezi atent riscurile tuturor situaţiilor pe care le întâlneşti şi le alegi doar pe cele care sunt în zona ta de confort. Acest lucru îţi permite să păstrezi un sentiment general de familiaritate şi de stabilitate.
Însă evitarea vine cu un preţ. Dacă nu te confrunţi cu situaţii dificile sau inconfortabile, nu înveţi să tolerezi disconfortul care însoţeşte experienţele de creştere. Şi rămâi într-o zonă comodă, care nu îţi permite însă să te bucuri de alte părţi ale vieţii.
Rezilienţa înseamnă să cedezi, când nu ai opţiuni mai bune.
Când trăieşti într-un mediu instabil şi impredictibil, înveţi că liniştea ascunde mereu posibilitatea unui conflict. Aşa că devii foarte bun la a citi semnalele nonverbale şi la a depista când dispoziţia cuiva se schimbă. Şi faci ce este nevoie pentru a preveni un moment tensionat.
În relaţii, cauţi să eviţi conflictele. Preferi să laşi de la tine, pentru a păstra armonia. Asta înseamnă că nu îţi spui punctul de vedere, pentru a nu-l supăra pe celălalt. Alegi să nu îţi impui limitele, ca să nu creezi tensiune în relaţie.
Poţi să te faci uşor plăcut de ceilalţi, deoarece descifrezi cu uşurinţă semnalele pe care ţi le transmit şi le oferi ceea ce aşteaptă.
De cele mai multe ori, pui nevoile şi interesele celeilalte persoane pe primul loc. Aşa că devii bun la a avea grijă de cei din jur şi observi că ceilalţi apelează la tine când au probleme.
Chiar dacă ceilalţi încurajează această strategie, a ceda de fiecare dată are costuri semnificative. Să renunţi la ce contează pentru tine te face să pierzi contactul cu nevoile tale şi să nu ai grijă de tine. În plus, creează frustrări şi resentimente faţă de cei din jur.
Fiecare strategie de adaptare are costuri
Faptul că ai folosit aceste strategii este o dovadă de rezilienţă. Înseamnă că te-ai adaptat cât de bine ai putut la un context nefavorabil şi că ai făcut ce era nevoie ca să supravieţuieşti.
Însă e important să îţi aminteşti că fiecare strategie are costurile ei. Când te lupţi, sacrifici relaţiile cu ceilalţi şi sănătatea. Când eviţi, îţi limitezi viaţa şi ratezi oportunităţi de creştere. Când cedezi, renunţi la ce e important pentru tine şi pierzi contactul cu sinele tău real.
Odată ce înţelegi aceste costuri, poţi căuta alte opţiuni, care să funcţioneze mai bine în viaţa ta din prezent.
Despre speranţă
Modul în care am învăţat să fim rezilienţi se poate transforma într-un tipar de acţiune, care este apoi aplicat în toate ariile vieţii. Iar asta ne reduce flexibilitatea. Altfel spus, reacţionăm la situaţii din prezent folosind soluţii care au funcţionat în trecut. Dar se poate să nu existe o potrivire între cele două.
Aceste strategii care ne-au ajutat să supravieţuim, ne pot preveni să obţinem lucrurile pe care ni le dorim în viaţă. Iar aceste tendinţe se manifestă în special în ceea ce priveşte relaţiile cu ceilalţi. Unele persoane cred că nu pot avea o familie, deoarece în familia de origine nu au avut parte de siguranţa, afecţiunea şi acceptarea de care aveau nevoie. Alte persoane se agaţă de alţii, fiindcă se tem că nu ar putea funcţiona singuri.
Când suntem răniţi în relaţii, avem nevoie de alte relaţii pentru a ne vindeca. Şi există speranţă pentru toţi. Studiile arată că tiparele de relaţionare se pot schimba şi la vârsta adultă, pe măsură ce învăţăm să alegem parteneri şi prieteni cu un stil de relaţionare sănătos.
Dacă ai avut parte de adversitate în viaţă, este important să înveţi să ai grijă de tine. Unul dintre cele mai bune lucruri pe care le poţi face pentru sănătatea ta fizică şi mentală este exerciţiul fizic.
Apoi, ajută să cultivi o atitudine de compasiune faţă de propria persoană. Studiile arată că autocompasiunea duce la scăderea stresului, depresiei, autocriticii, anxietăţii şi ruminaţiei.
Aşa că data viitoare când te învinovăţeşti pentru trecutul tău, aminteşte-ţi că nu tu ai ales să ai parte de acele evenimente negative şi că ai făcut lucrurile cât de bine ai putut. Iar când te critici pentru reacţia pe care o ai într-o anumită situaţie, observă cu înţelegere acest răspuns, care are sens când iei în considerare circumstanţele. Apoi, ghidează cu blândeţe fluxul gândurilor şi acţiunilor tale în direcţia lucrurilor importante pentru tine.
Ce idei, cărţi sau filme te-au ajutat să devii mai conştient de propria rezilienţă? M-aş bucura să le împărtăşeşti în secţiunea de comentarii.
Referinţe
Felitti, V. J., Anda, R. F., Nordenberg, D., Williamson, D. F., Spitz, A. M., Edwards, V., Koss, M. P., & Marks, J. S. (1998). Relationship of childhood abuse and household dysfunction in many of the leading causes of death in aduls: The adverse childhood experiences (ACE) study. American Journal of Preventive Medicine, 14(4), 245-258.
Ferrari, M., Hunt, C., Harrysunker, A., Abbott, M. J., Beath, A. P., & Einstein, D. A. (2019). Self-compassion interventions and psychosocial outcomes: A meta-analysis of RCTs. Mindfulness, 10, 1455-1473.
Fraley, R. C. (2019). Attachment in adulthood: Recent developments, emerging debates, and future directions. Annual Review of Psychology, 70, 401-422.
Jay, M. (2017). Supernormal: The untold story of adversity and resilience. New York, NY: Twelve.
Penedo, F. J., & Dahn, J. R. (2005). Exercise and well-being: A review of mental and physical health benefits associated with psysical activity. Current Opinion in Psychiatry, 18(2), 189-193.
Young, J. E., Klosko, J. S., & Weishaar, M. E. (2003). Schema therapy: A practitioner’s guide. New York, NY: The Guilford Press.
Photo by Pedro Sanz on Unsplash
