Sari la conținut

72 de activităţi pentru dezvoltarea punctelor forte

Imaginează-ţi cum ar fi ca în fiecare zi să te angajezi într-o activitate care să exprime cea mai bună parte din tine. Să manifeşti creativitate, curaj sau inteligenţă socială şi să ai sentimentul că trăieşti autentic. Să fii în fiecare zi cel mai bun sine al tău.

Acest lucru este posibil odată ce devii conştient de punctele tale forte şi îţi propui să le foloseşti în viaţa ta. Cu siguranţă sunt multe modalităţi prin care exprimi atributele tale pozitive. Însă un efort deliberat de a cultiva aceste resurse îţi poate îmbogăţi repertoriul de activităţi prin care le manifeşti.

Acest articol îţi oferă idei despre cum să foloseşti în moduri noi punctele forte care te caracterizează, dar şi cum să îţi dezvolţi punctele forte mai slabe. Aceste activităţi au fost preluate şi adaptate din lista creată de Tayyab Rashid şi Afroze Anjum, care au formulat 340 de modalităţi de a folosi punctele forte.

Pe măsură ce parcurgi lista de mai jos, notează activităţile pe care ai vrea să le încerci.

 

Cum să îţi dezvolţi CREATIVITATEA

  1. Scrie o poezie sau o poveste.
  2. Fă o sesiune de brainstorming cu un grup de prieteni.
  3. Înscrie-te la un curs de pictură, fotografie, sculptură sau o altă formă de artă.

 

Cum să îţi dezvolţi CURIOZITATEA

  1. Fii atent la simţurile tale, atunci când faci o sarcină de rutină.
  2. Vizionează un film despre o cultură diferită de a ta.
  3. Vizitează un loc nou.

 

Cum să îţi dezvolţi GÂNDIREA CRITICĂ

  1. Notează argumentele pro şi argumentele contra pentru o decizie pe care urmează să o iei.
  2. Gândeşte-te la un lucru pe care îl consideri adevărat. Întreabă-te de unde sau cum ştii că acel lucru este adevărat.
  3. Citeşte argumentele ambelor părţi în legătură cu un subiect controversat.

 

Cum să îţi dezvolţi PLĂCEREA DE A ÎNVĂŢA

  1. Învaţă 5 cuvinte noi.
  2. Mergi la un curs, la un seminar sau la o conferinţă, care abordează o temă de interes pentru tine.
  3. Vizitează un muzeu.

 

Cum să îţi dezvolţi PERSPECTIVA

  1. Oferă 30 de minute din timpul tău unei persoane care are nevoie de îndrumare.
  2. Găseşte semnificaţia ultimei decizii importante pe care ai luat-o.
  3. Reflectează asupra unui domeniu din viaţa ta (familial, social, profesional etc.). Notează tiparele sau tendinţele pe care le identifici.

 

Cum să îţi dezvolţi CURAJUL

  1. Fă un lucru de care îţi este teamă.
  2. Pune-ţi întrebări dificile, care te ajută să înfrunţi realitatea.
  3. Spune-ţi punctul de vedere, chiar dacă există riscul ca ceilalţi să nu fie de acord.

 

Cum să îţi dezvolţi PERSEVERENŢA

  1. Împărtăşeşte un obiectiv important pentru tine cu o persoană apropiată.
  2. Elimină orice te-ar putea distrage şi fă timp de 30 de minute o activitate importantă pentru tine.
  3. Bifează în calendar de fiecare dată când ai făcut ceva care să te ajute să atingi un obiectiv important.

 

Cum să îţi dezvolţi INTEGRITATEA

  1. Evaluează un domeniu important al vieţii tale (profesional, familial, social etc.) din perspectiva integrităţii.
  2. Fă o listă cu lucrurile care sunt cu adevărat importante pentru tine. Evaluează măsura în care acţionezi în acea direcţie, în fiecare zi.
  3. Gândeşte-te dacă s-a întâmplat în trecut să faci unele concesii, care nu erau în acord cu valorile tale. Găseşte metode prin care ai putea evita asta în viitor.

 

Cum să îţi dezvolţi VITALITATEA

  1. Fă sport timp de 10 minute.
  2. Mergi să dansezi.
  3. Fă o activitate în natură.

 

Cum să cultivi IUBIREA

  1. Îmbrăţişează pe cineva.
  2. Exprimă-ţi aprecierea faţă de aspectele pozitive ale unei persoane apropiate.
  3. Planifică o activitate pe care să o împărtăşeşti cu o persoană dragă.

 

Cum să îţi dezvolţi BUNĂTATEA

  1. Alege un lucru pe care nu îl mai foloseşti şi donează-l.
  2. Fă un gest frumos pentru o persoană necunoscută.
  3. Oferă-te să ajuţi un prieten care trece printr-o perioadă dificilă.

 

Cum să îţi dezvolţi INTELIGENŢA SOCIALĂ

  1. Dacă cineva face sau spune ceva ce te deranjează, încearcă să îi înţelegi motivele.
  2. Întreabă o persoană apropiată când s-a simţit neînţeleasă în relaţia cu tine şi ce ai putea face diferit în viitor.
  3. Vizionează un film cu sunetul oprit şi încearcă să identifici emoţiile personajelor.

 

Cum să îţi dezvolţi SPIRITUL CIVIC

  1. Fă voluntariat în cadrul unui eveniment.
  2. Plantează un copac.
  3. Adună câţiva prieteni şi faceţi curat într-o zonă publică.

 

Cum să îţi dezvolţi CORECTITUDINEA

  1. Discută cu un prieten despre conceptele de corectitudine şi egalitate.
  2. Monitorizează măsura în care se întâmplă să renunţi la ceea ce tu crezi că este corect, pentru a primi aprobarea celorlalţi.
  3. Scrie despre o situaţie în care nu te-ai comportat corect. Notează cum ai putea face lucrurile diferit în viitor.

 

Cum să îţi dezvolţi ABILITĂŢILE DE LIDER

  1. Vizionează un film despre liderul tău preferat. Gândeşte-te la modalităţi prin care ai putea aplica unele elemente în viaţa ta.
  2. Roteşte funcţia de lider în cadrul unei activităţi. Dă-le şi altora ocazia să fie lideri.
  3. Începe un grup pe o temă de interes pentru tine, în care să aduni persoane cu scopuri similare.

 

Cum să îţi dezvolţi CAPACITATEA DE A IERTA

  1. Fă o listă cu persoanele faţă de care ai resentimente. Gândeşte-te dacă există persoane pe care le poţi ierta.
  2. Imaginează-ţi în detaliu ce s-ar întâmpla dacă ai ierta o persoană împotriva căreia ai resentimente. Scrie despre reacţiile tale şi continuă până când ai ajuns la iertare şi rezoluţie.
  3. Aminteşte-ţi un moment în care ai rănit pe cineva şi ai fost iertat, apoi iartă şi tu pe cineva.

 

Cum să îţi dezvolţi MODESTIA

  1. Abţine-te să te lauzi atunci când observi că eşti mai bun decât altcineva.
  2. Fă un compliment unei persoane pe care o admiri.
  3. Întreabă un prieten în care ai încredere despre slăbiciunile tale.

 

Cum să îţi dezvolţi PRUDENŢA

  1. Când ai o discuţie importantă, gândeşte-te de două ori înainte de a vorbi.
  2. Fă o analiză costuri-beneficii înainte de a lua o decizie.
  3. Vizualizează consecinţele unei decizii importante într-un an, în 5 şi în 10.

 

Cum să îţi dezvolţi AUTOCONTROLUL

  1. Fă un plan scris cu activităţile pe care îţi propui să le faci şi respectă-l.
  2. Ocupă-te de cea mai dificilă sarcină dimineaţa.
  3. Renunţă la o activitate care ştii că nu îţi face bine în exces, timp de o zi.

 

Cum să îţi dezvolţi APRECIEREA FRUMUSEŢII

  1. Observă lucrurile frumoase în drumul tău spre lucru sau spre şcoală.
  2. Mergi la teatru, balet sau dans şi fii atent la modul în care această activitate te face să te simţi.
  3. Explorează exprimarea frumuseţii în diferite culturi. Poţi viziona galerii online, poţi urmări un documentar etc.

 

Cum să îţi dezvolţi RECUNOŞTINŢA

  1. Alege un lucru mic dar important, la care nu te gândeşti de obicei. Reflectează asupra impactului pozitiv pe care îl are în viaţa ta.
  2. Înainte de a merge la culcare, scrie trei lucruri bune care ţi s-au întâmplat în acea zi.
  3. Exprimă-ţi recunoştinţa către o persoană care a avut un impact semnificativ în viaţa ta.

 

Cum să îţi dezvolţi SPERANŢA

  1. Notează toate lucrurile negative care ţi s-au întâmplat într-o zi. Apoi, notează câte două lucruri pozitive pentru fiecare lucru negativ.
  2. Notează câteva obiective importante pentru tine. Schiţează un plan despre cum le-ai putea atinge.
  3. Exersează mental următoarea provocare pe care o anticipezi. Gândeşte-te cum ai putea să gestionezi obstacolele, în loc să încerci să le elimini complet.

 

Cum să îţi cultivi UMORUL

  1. Povesteşte o întâmplare amuzantă unui prieten.
  2. Învaţă o glumă nouă şi împărtăşeşte-o cu persoanele apropiate.
  3. Scrie o scurtă poveste umoristică.

 

Cum să îţi dezvolţi SPIRITUALITATEA

  1. Observă dacă acţiunile tale obişnuite au o semnificaţie spirituală. Dacă nu au, găseşte o modalitate prin care să creezi o legătură între cele două.
  2. Meditează sau roagă-te timp de 10 minute.
  3. Scrie despre sensul vieţii tale şi leagă acţiunile tale de acesta.

 

Propune-ţi să foloseşti punctele forte

După ce ai ales activităţile pe care ai vrea să le încerci, conturează un plan. Alege câteva activităţi pe care ai putea să le realizezi în următoarea săptămână şi gândeşte-te la ziua, ora şi locul în care le poţi face.

Poate găseşti timp să faci o activitate în fiecare zi, poate trei activităţi pe săptămână sunt mai rezonabile pentru tine sau poate că ai resurse pentru a face o singură activitate. Oricum ar fi, este în regulă. E important că ai intenţia de a face ceva pozitiv pentru tine.

Odată ce ai formulat un plan concret cu ce activităţi vei face în următoarea săptămână, e util să îl scrii undeva. Poate fi o agendă, un calendar sau o notiţă pe telefon.  Şi dacă ai realizat o activitate, marchează acest lucru.

Procesul de a planifica şi de a monitoriza activităţile te face să îţi iei un angajament faţă de tine, să evaluezi ce ai realizat şi să ajustezi planul, în funcţie de cum s-au desfăşurat lucrurile. Dacă ai făcut ce ţi-ai propus, e o ocazie să simţi satisfacţie şi apreciere faţă de tine şi să înveţi ce funcţionează. Iar dacă nu ai îndeplinit activitatea de pe listă, e o oportunitate să reflectezi la ce s-a întâmplat şi să modifici planul.

Dacă nu îţi place ideea de a planifica activităţile în acest mod, poţi seta o intenţie pentru acea zi. De exemplu: „Astăzi îmi propun să fiu mai recunoscător pentru lucrurile bune din viaţa mea.” sau „Ziua de astăzi este despre recunoştinţă.” Şi astfel vei fi mai receptiv la oportunităţile care apar şi care îţi permit să manifeşti acel punct forte.

 

M-aş bucura dacă ai scrie în secţiunea de comentarii ce activităţi ai ales (pot fi şi activităţi care nu apar în listă) şi cum te-ai simţit când le-ai făcut.

 

Referinţe

Rashid, T., & Anjum, A. (2013). 340 ways to use VIA character strengths.

 

Photo by Kaufmann Mercantile on Unsplash

2 comentarii la „72 de activităţi pentru dezvoltarea punctelor forte”

  1. Buna ziua

    Chiar căutăm „ceva” pentru a îmi găsi/ identifica niște gânduri.
    Am văzut că este interesant ceea ce propuneți dvs.
    Eu sunt interesata de creativitate, urmăresc cursuri de scriere creativa, ascult podcasturi, scriu și particip la concursuri de creație literară.
    Mulțumesc pentru posibilitatea de a mă redescoperi !!
    Toate cele bune !!

    1. Bună ziua! Vă mulțumesc pentru mesaj. Mă bucur că articolul v-a inspirat să vă apropiați de lumea dumneavoastră interioară și că aveți mai multă claritate. Apreciez că ați împărtășit activitățile pe care le faceți pentru manifestarea și cultivarea creativității; este o resursă atât de valoroasă și e minunat că ați găsit modalități diverse prin care să o exprimați. Numai bine vă doresc și eu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *