Când crezi despre tine că nu eşti destul de bun, trăieşti mereu cu anxietatea că ceilalţi ar putea descoperi asta despre tine şi ajungi să faci lucruri care te sabotează. Eviţi oportunităţi de creştere, cum ar fi o promovare la locul de muncă sau să întâlneşti potenţiali parteneri. Sau munceşti foarte mult, pentru a te asigura că rămâi în top şi toate aceste eforturi ajung să te extenueze.
Adesea, dacă ai despre tine ideea că nu eşti destul de bun, eşti convins că şi ceilalţi cred acelaşi lucru. Eşti sensibil la cel mai mic semn de respingere şi în timp, îi îndepărtezi pe ceilalţi, fie pentru că îi eviţi, fie pentru că devii agresiv când percepi o critică la adresa ta. Pe măsură ce te izolezi de ceilalţi, ajungi să fii singur cu gândurile negative despre tine şi cu emoţiile dureroase pe care le simţi.
Chiar dacă alte persoane te văd ca o persoană competentă, este greu să te convingi şi tu de acest lucru. Crezi că ceilalţi se înşeală sau că i-ai păcălit cumva şi îţi este teamă că ar putea descoperi asta în orice clipă. Ca să păstrezi aparenţele, depui efort suplimentar pentru a-ţi păstra performanţele înalte.
În adâncul tău, crezi că nimeni nu ar putea să te placă vreodată, dacă ar descoperi cum eşti cu adevărat. Aşa că ascunzi multe lucruri despre tine, prezinţi doar unele aspecte ale personalităţii tale şi nu îi laşi pe ceilalţi să te vadă cu adevărat. Treptat, devine tot mai greu să îţi dai seama cine eşti şi pierzi contactul cu sinele tău real.
Întoarce-te la origini
Cum ai ajuns să crezi că nu eşti destul de bun? Care au fost experienţele care au făcut să apară ideea aceasta? Ce mesaje ai primit de la cei din jur?
Poate că ideea este atât de veche, încât pare că ai dintotdeauna imaginea aceasta despre tine. Însă ea a apărut de undeva. Poate că sunt câteva evenimente care îţi apar imediat în minte sau poate că originile sunt mai mai puţin clare.
De multe ori, ajungem să avem o imagine negativă despre noi când persoane importante sunt critice cu noi şi ignoră reuşitele, dar penalizează greşelile. Când suntem comparaţi în mod nefavorabil cu alţii. Când cei din jur ne resping sau ne ignoră în mod repetat. Când suntem excluşi sau marginalizaţi. În aceste situaţii, interiorizăm criticile, respingerile şi reacţiile negative şi ajungem să ne gândim că e vina noastră, că e ceva în neregulă cu noi.
Încearcă să îţi aminteşti de cât timp crezi despre tine că nu eşti destul de bun. Ai ideea aceasta de la vârsta de 20 de ani? De la 15 ani? De la 10 ani? De la 7 ani, sau de la 5 ani? Încearcă să faci această călătorie în timp şi observă cât de departe merge această amintire. Când ai găsit cea mai mică vârstă, opreşte-te acolo.
Începe apoi să treci pe o foaie de hârtie toate elementele din viaţa ta care susţin ideea că nu eşti destul de bun. Poate fi util să le treci pe perioade de vârstă: 0-5 ani, 6-12 ani, 13-18 ani, 18-25 ani etc.
Caută fapte care contrazic ideea
Apoi, notează toate elementele care contrazic ideea că nu eşti destul de bun. E normal să fie mai greu să le găseşti la început. Aşa că poţi folosi câteva întrebări ajutătoare: Sunt oameni în viaţa ta care te plac? Încerci să fii o persoană bună? Ce spun alte persoane despre tine?
Dacă încă ai dificultăţi, poţi apela la câteva persoane în care ai încredere şi să le rogi să te ajute.
Reformulează faptele negative
Întoarce-te la coloana cu motive care susţin ideea că nu eşti destul de bun şi încearcă să găseşti explicaţii alternative. Pentru motivele de la vârste mici, gândeşte-te că era datoria adulţilor din viaţa ta să te protejeze şi să îţi transmită mesaje pozitive şi realiste despre tine. Inabilitatea lor de a face asta spune ceva despre ei, nu despre tine.
Pentru motivele de la vârste mai mari, ia în considerare ideea că ai adoptat inconştient strategii prin care să te protejezi de situaţiile care ar fi putut să îţi provoace sentimentul că nu eşti destul de bun. Şi te-ai apărat evitând situaţiile dificile, făcând lucruri cu care nu erai de acord, pentru ca ceilalţi să te placă, sau muncind foarte mult, în detrimentul altor arii din viaţa ta. E de înţeles că ai încercat să te protejezi. Şi nu aveai alte opţiuni mai bune în acea perioadă.
Trimite un mesaj înapoi în timp
Acum, imaginează-ţi că poţi trimite un mesaj înapoi în timp. Ce ai vrea să ştie copilul sau adolescentul care crede despre sine că nu este destul de bun?
Probabil ai vrea să ştie că nu este vina lui că a avut acele experienţe negative. Că este un copil bun şi că a făcut tot ce ţinea de el ca să se descurce în nişte circumstanţe nefavorabile. Că îţi pare rău că nu au existat persoane care să îl protejeze şi care să îi ofere încurajările şi sprijinul de care avea nevoie.
Dacă vrei, poţi să îţi imaginezi că tu, adultul din prezent, eşti acolo pentru copilul sau adolescentul care trăieşte o situaţie dificilă. Şi cu resursele de acum, îi oferi acestuia lucrurile de care avea nevoie, fie că este vorba despre suport emoţional, afecţiune, încurajare sau grijă. Poţi să îţi imaginezi că stai de vorbă cu copilul sau adolescentul şi că ai răbdare să asculţi şi să încerci să înţelegi experienţele pe care le trăieşte. Poate că îl iei în braţe, ca să îl ajuţi să se liniştească. Sau faceţi o activitate împreună. Oricare ar fi nevoile de atunci ale copilului sau adolescentului, încearcă să le răspunzi, cât de bine poţi. Dacă reuşeşti să te transpui în acest scenariu, observă trăirile care apar.
De cele mai multe ori, ideea că nu suntem destul de buni ne însoţeşte de mulţi ani şi afectează multe domenii ale vieţii noastre. Aşa că este nevoie de efort susţinut pentru a o modifica.
În cazul în care ai avut experienţe care să schimbe imaginea negativă pe care o aveai despre tine, m-aş bucura să le împărtăşeşti. Le poţi scrie la secţiunea de comentarii şi sunt sigură că le vor fi utile şi celorlalte persoane care le vor citi.
Din pacate, mai sunt momente in care am o impresie proasta despre mine, insa luand in calcul cateva din exemplele de mai jos prind putin curaj, si astfel ajung sa am ganduri mai bune
Daca in perioada de varsta 7-15 datorita rezultatelor slabe la invatatura ma consideram incapabil sau prost – cu putina munca – am reusit sa fiu admis la liceu iar ideea ca nu sunt suficient de bun, pentru o perioada de timp a disparut.
Aparand urmatoarea perioada de varsta, 15-18 ani, sentimentul ca nu sunt suficient de bun in ceea ce fac a aparut iar (aici ma leg iar de activitatea de la scoala), dar totusi apeland la o doza de perseverenta am reusit sa fiu admis la universitatea dorita. Revenind tot la perioada mentionata mai devreme, sentimentul ca nu o sa pot gasi un partener compatibil era prezent – insa imediat dupa acest interval am intrat intr-o relatie in care sunt implicat de mai bine de 7 ani si totul merge perfect.
Dupa varsta majoratului am dobandit si permisul de conducere. La inceput totul era frumos pana am trait niste experiente mai putin pozitive iar ideea ca nu sunt suficient de bun pentru a conduce o masina s-a imprimat foarte adanc in minte. Dupa o pauza de 7 ani, am prins curaj iar acum am mai bine de 50.000 de km parcursi si acum pot spune ca sunt un conducator auto bun.
Daca in timpul facultatii nu simteam ca sunt pregatit sa merg mai departe in domeniul ales montandu-mi ideea ca nu sunt suficient de bun, dupa absolvire am reusit sa prind un prin loc de munca in domeniul in care m-am pregatit. Odata ajuns aici, nu putea lipsi ideea ca nu sunt bun, insa in timp am reusit sa fac mai multe schimbari si am ajuns sa lucrez pentru o companie bine cotata pe piata. Nemultumirile continua, insa incerc sa am rabdare si sper ca intr-o zi sa merg si mai departe.
Daca in terapie simt ca nu sunt suficient de bun, azi am reusit sa am curaj 98% + 1 prin acest post 🙂
Multumesc pentru toata rabdarea pe care o aveti cu mine
Îţi mulţumesc că ţi-ai acordat timp să faci acest exerciţiu, Adrian! Cred că este într-adevăr un act de curaj să împărtăşeşti aici experienţele tale. Mă bucur că faptele care susţin ideea că eşti suficient de bun sunt atât de multe şi că se adună în continuare. 🙂