Care sunt primele lucruri care îţi trec prin minte, atunci când auzi „psihoterapie cognitiv-comportamentală”?
Dacă printre ele se numără:
- „Terapia cognitiv-comportamentală este pentru persoane cu probleme uşoare, superficiale.”
- „Terapia cognitiv-comportamentală lucrează doar cu gândurile şi nu se ocupă de emoţii.”
- „Terapia cognitiv-comportamentală este rigidă şi nu ia în considerare nevoile fiecărei persoane.”,
atunci acest articol este pentru tine.
Citeşte în continuare, pentru a afla de ce următoarele 7 preconcepţii despre terapia cognitiv-comportamentală sunt greşite.
Mitul 1: Terapia cognitiv-comportamentală tratează probleme de suprafaţă, „uşoare”, superficiale.
Terapia cognitiv-comportamentală se ocupă de o gamă largă de probleme psihologice, de la diagnostice unice, la probleme complexe şi cronice.
În ultimele decenii, cercetătorii-practicieni din tradiţia cognitiv-comportamentală au dezvoltat o serie de pachete de intervenţie, pentru diferite probleme psihologice. Astfel, există manuale de intervenţie pentru tulburări de anxietate, pentru depresie cronică, pentru tulburări de personalitate etc. În ultima perioadă, s-au făcut demersuri pentru a facilita adaptarea la un diagnostic de tulburare bipolară sau de schizofrenie.
Pe baza acestor ghiduri, terapeutul va selecta strategiile şi procedurile de intervenţie potrivite pentru tine.
Însă procesul de terapie este mai mult decât combinarea unor tehnici. Având în minte principiile cognitive şi comportamentale, terapeutul se va adapta constat nevoilor tale, construind fiecare pas al intervenţiei împreună cu tine.
Astfel, indiferent dacă problemele cu care te confrunţi sunt acute sau cronice, bine delimitate sau generalizate, probabil că terapia cognitiv-comportamentală te poate ajuta să le remediezi.
Mitul 2: Terapia cognitiv-comportamentală tratează doar simptomul, nu şi cauza.
Terapia cognitiv-comportamentală foloseşte atât strategii pentru managementul simptomelor, cât şi strategii pentru modificarea vulnerabilităţilor care duc la apariţia simptomelor. Altfel spus, terapeutul te va ajuta să te simţi mai bine, iar apoi veţi lucra împreună să modificaţi aspectele care te predispun la a dezvolta astfel de probleme psihologice.
Terapia cognitiv-comportamentală consideră că schemele cognitive, produc, prin interacţiunea cu mediul, simptomele psihologice. Vei lucra împreună cu terapeutul să modifici aceste scheme şi astfel, să tratezi cauza simptomelor.
Mitul 3: Terapia cognitiv-comportamentală se ocupă doar de gânduri.
Terapia cognitiv-comportamentală recunoaşte că există o interacţiune complexă între contextul în care trăieşti şi gândurile, emoţiile, comportamentele şi răspunsurile fiziologice care apar în acel context. De aceea, terapeutul explorează toate aceste elemente, atunci când aduci în discuţie o problemă. Apoi, propune strategii diferite, în funcţie de natura problemei.
Una dintre tehnicile specifice terapiei cognitiv-comportamentale este restructurarea cognitivă, care are ca scop schimbarea modului în care gândeşti. Alături de această metodă specifică terapiei cognitiv-comportamentale, terapeutul va folosi strategii pentru schimbarea reacţiilor fiziologice (de exemplu, respiraţie diafragmatică), pentru schimbarea comportamentului (de exemplu, comunicare asertivă), pentru schimbarea situaţiei (de exemplu, rezolvare de probleme) şi alte strategii (de exemplu, joc de rol).
Scopul terapiei cognitiv-comportamentale este de a te ajuta să trăieşti o viaţă mai bună. De aceea, tu şi terapeutul veţi aborda orice aspect al vieţii tale, interioare sau exterioare, pentru a atinge acest obiectiv.
Mitul 4: Terapia cognitiv-comportamentală nu este interesată de trecut.
Terapia cognitiv-comportamentală este interesată de trecut. Terapeutul va dori să ştie chiar de la prima şedinţă care au fost evenimentele importante din viaţa ta, din copilărie şi până în prezent.
Întâi, terapeutul va folosi aceste informaţii pentru a te ajuta să înţelegi legătura dintre experienţele din trecut şi problemele din prezent. Vei conştientiza cum situaţiile din trecut au modelat modul în care te vezi pe tine, pe ceilalţi şi lumea în general. Îţi va fi clar cum modalităţile de răspuns pe care le-ai învăţat pe parcursul vieţii, menţin dificultăţile cu care te confrunţi în prezent.
Apoi, terapeutul te va ajuta să explorezi experienţele tale timpurii din alte perspective, cu scopul de a schimba schemele cognitive. Prin acest proces, vei învăţa să interpretezi şi să răspunzi diferit la situaţiile dificile din viaţa ta.
Mitul 5: Terapia cognitiv-comportamentală este o terapie de scurtă durată.
Terapia cognitiv-comportamentală durează atât cât ai nevoie. În cazul în care ai o singură problemă, numărul şedinţelor va fi mic. Dacă ai multe dificultăţi, care durează de mult timp, va fi nevoie de un număr mai mare de şedinţe pentru a le remedia.
De exemplu, pentru depresie sau tulburări de anxietate, intervenţia durează aproximativ 10-20 de şedinţe. În schimb, în cazul în care îţi doreşti să schimbi tipare de gândire, de reacţii emoţionale sau de comportamente, pe care le ai dintotdeauna şi care îţi afectează negativ toate domeniile vieţii, psihoterapia poate dura mai mult de un an. Durata terapiei va creşte şi în cazul în care ai două sau mai multe probleme diferite, cum ar fi tulburare de stres post-traumatic şi dependenţă de alcool.
În general, cu cât numărul şi complexitatea problemelor creşte, cu atât creşte şi numărul şedinţelor.
Mitul 6: Terapia cognitiv-comportamentală este rigidă şi prea structurată.
Terapia cognitiv-comportamentală presupune o structură generală în ceea ce priveşte desfăşurarea intervenţiei şi formatul şedinţelor individuale. Cu toate acestea, terapeutul va modifica planul de tratament şi decursul fiecărei şedinţe, în funcţie de nevoile tale.
Orice terapeut bun ştie că a face terapie cognitiv-comportamentală nu înseamnă a urma cu rigiditate o anumită structură. Ci înseamnă a folosi cu flexibilitate modelele şi strategiile cognitive şi comportamentale, pentru a te ajuta să îţi înţelegi experienţa şi să îţi rezolvi problemele.
Mitul 7: Terapeuţii cognitiv-comportamentali sunt „tehnici” şi impersonali.
Terapeutul cognitiv-comportamental ştie că relaţia pe care o stabileşte cu tine, este baza pe care veţi construi întregul proces terapeutic. De aceea, va căuta ca interacţiunea dintre voi să fie caldă, bazată pe acceptare şi pe colaborare.
Un terapeut cognitiv-comportamental face mai multe lucruri, pentru a construi o alianţă terapeutică:
- Îţi oferă spaţiu pentru a-ţi împărtăşi experienţele şi încearcă să le înţeleagă, prin întrebări de clarificare, parafrazări şi reflectări empatice.
- Îţi demonstrează că valorizează punctul tău de vedere, prin încurajarea implicării active în procesul de terapie şi prin solicitarea de feedback.
- Îţi arată că îi pasă de tine, prin lucrurile pe care le face şi prin exprimarea directă şi autentică a acestui lucru.
Pentru că înţelege rolul esenţial al relaţiei pe care o creează cu tine, terapeutul are permanent în vedere menţinerea şi repararea acesteia.
Care sunt afirmaţiile pe care le-ai auzit frecvent despre terapia cognitiv-comportamentală? Scrie-le în secţiunea de comentarii şi îţi voi răspunde.
